Educatia incepe odata cu nasterea noastra si se desavarseste pe tot parcursul vietii.Din punctul meu de vedere,educatia urmareste formarea noastra tinand cont de dorintele noastre,de telurile noastre si evident de mediul in care traim.Educatia incepe in familie si continua in scoala,biserica,armata,cluburi sportive,diverse asociatii educative dar ele se contureaza de noi insine prin autoeducare.

Consider ca fiecare om trebuie sa se analizeze pe sine insusi,sa-si descopere calitatile,defectele,talentele,reactiile ,fie de moment fie de durata.Este important sa fim constienti de calitatile pe care le avem ca sa le putem educa dar si de defectele cu care ne confruntam  pt a le modela.A lupta cu propriile slabiciuni si a o lua de la capat ori de cate ori este necesar constituie cele mai pretioase victorii.Este bine sa fim critici cu noi,astfel reusim sa ne educam comportamentul care de multe ori poate fi agresiv sau neadecvat in diverse situatii.

Educatia trebuie sa ofere fiecaruia dintre noi capacitatea de a intelege ceea ce este esential si sa ofere libertatea de a ne forma individual.Din exemplele negative sau pozitive pe care le observam de-a lungul vietii,in fiecare zi putem invata foarte multe lucruri ce le adaugam in bagajul nostru de educatie.Un exemplu ar fi atunci cand vedem cu ochiul liber intr-un grup de oameni,un comportament neadecvat pt situatiile respective,astfel ne putem da seama cum sa nu ajungem in situatia lor,chiar cum sa-i ajutam.Prin educatie nu dezvolti doar partea culturala ci si partea psihologica.Psihicul e cel care controleaza comportamentul in mod voluntar.De foarte multe ori facem greseli si suntem constienti de ele,fie inainte de actionare,fie pe moment,intentionate,fie dupa.Prin aceasta constienta care este caracteristica principala a psihicului,putem distinge lucrurile imaginare de cele reale pt ca uneori percepem lucrurile sub imaginatia noastra care este detul de creatoare.Cand vorbim de psihic,educatia are rol de control asupra reactiilor noastre car daca nu ar fi educate am fi precum animalele ghidate dupa instinct pt ca ele nu au ratiune.

Educatia se desfasoara pe mai multe planuri si anume:educatia intelectuala,educatia morala,educatia estetica,educatia fizica,educatia profesionala,educatia sanitara.

Educatia intelectuala-o formam atat in timpul studiilor ce ni le ofera scoala cat si in studiul personal si familial.Consider ca ea are la baza ceva esential si anume:INTERESUL.

Educatia morala-urmareste formarea si dezvoltarea constiintei si a unui statut social.Aici ne strangem un bagaj moral avand la baza principiile.

Educatia estetica-este legatura dintre om si frumos.Ca dimensiune generala a educatiei estetice vizeaza formarea si dezvoltarea personalitatii umane prin cultivarea frumosului existent la nivelul arte dar si la nivelul societatii si al naturii.

Educatia fizica-vizeaza dezvoltarea armonioasa a organismului intarirea sanatatii si cultivarea unor calitati fizice.Prin educatia fizica dezvolti coordonarea motrica care este o aptitudine psihomotrica foarte complexa.

Educatia profesionala-aceasta se refera la orice forma de pregatire sau perfectionare realizata in scoala,societati comerciale,diverse intreprinderi.

Educatia sanitara-consta in a invata cum sa-ti asiguri confortul optim din punct de vedere somatic,fiziologic,mintal,emotional,social si spiritual.

Asadar,proverbele”cat traim invatam”,”Omul este rodul educatiei pe care o primeste”Educatia nu inseamna cat de mult ai retinut si nici macar cat de multe cunosti.Este capacitatea de a diferentia intre ceea  ce stii si ceea ce nu stii(Anatole France)sunt rezultatele vietii.

Desenul peferat dintre masini:D

                    cat de fruuuuuuuuuumos desenu cu Renault Clio

Va las sa vizualizati catvea dintre desenele lui Adrian Mitu,student in anul 6 la Universitatea de Arhitectura si Urbanism”Ion Mincu”;desene facute cu mult talent,multa munca si foarte multa PASIUNE.Astept comentarii

Desenul meu preferat:X::XX::X:X

Relatia mama-copil este unica si foarte speciala,e o legatura bine imprimata si nicio alta relatie nu se poate asemana cu ea.

Sa fi mama, nu te invata nimeni,din momentul stiut al copilului in pantece se naste instincul matern care creste treptat pana la nastere(cred eu..ca dupa nastere e deja foarte bine dezvoltat si imprimat ,probabil se accentueaza din ce in ce mai mult ).

Nu sunt de acord ca un parinte sa ia rolul unei prietene pentru a mentine o buna relationare cu copilul , oricum un duce la esec in educatia copilului dar totusi exista unele cazuri cand se confunda ,am cunoscut un caz .

Eu cred ca cei doi trebuie sa-si constientizeze rolul pe care-l poarta si sa nu depaseasca limitele ,de asemenea, sa inteleagă pozitia in care se afla si care sunt conditiile ce trebuie indeplinite.Daca aceste roluri un se imprima de la bun inceput este riscul unei mari pierderi pe multe planuri,fie de relationare cu mama,fie de educatie.

Daca aceasta etapa de relationare va fi depasita cu succes pana in adolescenta ,riscul de a discuta cu adolescentul in aceasta etapa,de a-i educa comportamentul care o ia putin la vale in cele mai multe cazuri este mai scazut.

Cred ca asta este etapa cea mai dificila in mentinerea relatiei mama-copil,apar foarte multe influente care sunt contra educatiei.

Daca pana in momentul acesta parintele a stiut sa impuna reguli ,motivatii,daca a stiut sa analizeze temeperamentul copilului,a stiut sa se apropie in asa fel incat sa nu depaseasca limita de a trece in extrema mai departe , mama trebuie sa fie suportul constant al adolescentului si care va veghea mentinerea ,modelarea comportamentului copilului sau. Si aici un este vorba de control cotinuu,sufocant,stresant..ci acordarea increderii,acceptarea “noului copil in transformare”…informarea si intelegerea etapei,imprimarea acelui grad de libertate controlata si discutiile libere sub diferite forme de evaluare.Evident aceste lucruri un vor face ca totul sa fie roz…vor mai fi si usoare oscilari,sau sa le numesc “scapari” fiindca este o etapa de cunoastere deplina,de incercare a lucrurilor interzise insa aici mama trebuie sa analizeze constant si sa vada aceste scapari,sa le modeleze,sa –l ajute pe adolescent sa le inteleaga.Uneori cred ca este necesar sa-l mai lasi sa calce si stramb si sa-i arati ca aveai dreptate pt incredere,la un moment dat va realiza ca ai dreptate,depinde si de temeperament dar oricum e imposibil sa un calce…pt ca un poti avea “control deplin” il poti doar educa in asa fel incat sa un se realizeze anumite lucruri,sa le constientizeze consecintele.

Adolescentul asteapta de la parintii sai sa fie mai putin posesivi si sa-l trateze cu respect, ca pe un tanar responsabil.

O buna comunicare nu inseamna ca adolescentul sa asculte parintele fara a scoate un cuvant, sau sa se conformeze de fiecare dată doar tinand cont de ierarhia rolurilor, ci a experimenta exprimarea libera pentru a se face inteles,a se descarca atunci cand este trist, a învata din greseli, a impartasi emotii..Cred ca este foarte important sa fi un model pentru copilul tau insa cred si ca trebuie sa recunosti ca si tu greseai ,sa-i povestesti anumite experiente evident care sa un dezavantajeze relatia sau imaginea de mama .De regula adolescentul un va impartasii sentimentele acolo unde stie ca un s-au petrecut si care pe el l-ar pune intr-o alta “valoare”mai joasa,care in perceptia lui crede ca un va fi inteleasca de mama.Recunoasterea anumitor greseli care trebuie sa fie in context cu varsta adolescentului ii va oferi cu siguranta increderea de a povestii si altadata anumite lucruri.Cand adolescentul ajunge sa povesteasca mamei anumite lucruri ,nu trebuie sa fie incurajat daca nu este bine insa nici certat altfel risti sa nu-ti mai povesteasca,ci iei o atitudine care sa-i permita lui sa inteleaga ca un esti de acord,pentru ca adolescentul cand povesteste ceva cauta aprobare de la mama iar daca cumva un ii aproba ramane un pic pe ganduri,si daca un e convins mai incearca si altadata sa vorbeasca despre asta ,evident un de fiecare data se intampla asa,difera in fuctie de varsta,de sex,de temperament.Fa-ti timp intotdeauna sa vorbesti despre subiectul dorit de copil ,oricat de greu ti-ar fi,un ocoli subiectul ,discutati si ofera-i o tratare cu respect,lasa-l sa creada ca e un tanar responsabil,astfel va fi mai usoara conversatia.

Cunoaste-i prietenii,lasa-l sa –i aduca acasa,acesta fiind un mod foarte bun de a analiza mediul .Niciodata nu-i jignii prietenii si nu aduce reprosuri sau amanunte negative dar nici sa-l incurajezi, altfel il vei indeparta .In cazul in care este un mediu negativ aplica alte metode de a-l indeparta;metodele se adapteaza pt fiecare tip de temeperament.

La un moment dat al vietii ,exista o persoana(evident, pot fi si mai multe in cazurile triste) care  ne darama psihologic,ne spulbera visele,planurile,gandurile,sentimentele fata de noi insine,fata de lumea in care traim,fata de dorintele si asteptarile noastre.Lucrurile astea fac sa “inghete sangele in noi” devenind reci si precauti chiar prea mult cazand in extrema cealalta pentru ca defapt asta se intampla intre/dupa etape,oscilam de la o extrema la alta.In aceasta etapa de “distrugere ” ,”jucam un nou rol”: Rolul critic,absurd,precaut peste masura,nepasare generala”. Realizam ce “ne-au distrus” aceste lovituri sau realizam ca ne-au intarit  dar mai rar in acel moment.

De cele mai multe ori cadem in tacere,nesiguranta sau impulsii prea precaute si exagerate create de noi doar in lumea cladita pe acea experienta.Vedem totul din acel unghi nereusind sa mai realizam alte lucruri.

Cred ca pentru a depasii mai repede si mai usor aceasta etapa  este implicarea in diverse activitati si ocuparea timpului insa nu doar atat.Trebuie si implicarea ta cu tine insuti ,reflectare asupra tuturor lucrurilor petrecute cu el/ea cat si cu tine in momentul de fata pentru ca trebuie sa constientizezi cateva lucrurile primordiale.Am sa formulez cateva intrebari la care te-ai putea gandii:

-de ce am ajuns in starea asta?

-de ce am reactiile acestea pe care inainte nu le aveam?

-oare imi fac rau aceste reactii daca le expun?

-aceste reactii ar trebuii sa le elimin?

-oare mai au dreptate si ceilalti?

-oare ar trebuii sa las orgoliul ?

-de ce ma gandesc la acele momente cu el/ea?

-de ce imi apar in minte comparatii cu el/ea cand vorbesc cu cineva sau cand vad pe cineva?ce as putea face in privinta asta?

-am observat ca m-am indepartat “de mine” si de ceilalti,

-oare trebuie sa-i judec pe ceilalti dupa experienta mea ?

-de ce nu sunt mai puternic/a sa depasesc acest moment?

In aceste momente cadem in dorinta de singuratate ,de a fugii departe,de a te plimba de unul singur si a te gandii doar la” nimicuri” intamplate in viata ta,la neintelegerile ce ti le-a oferit viata de pana acum,la valurile ce ti-au spulberat visele ………..la lucrurile nedrepte ce te-au facut sa devii ceea ce esti acum ,atat de rece ….si cu resentimente fata de lume in general…

Amintiri……sperante…..

   dezamagire….

Am sa incep cu o poveste :            JURNALUL UNUI BEBELUS NENASCUT

<< Saptamana 1:
5 octombrie
Astazi a inceput prima mea zi de viata. Parintii mei inca nu stiu, dar eu deja exist. Si voi fi fetita. Voi avea parul blond si ochii albastri. Deja este stabilit aproape totul, chiar si faptul ca voi iubi florile.

Saptamana 2:
19 octombrie
Unii sustin ca eu nu sunt inca o persoana reala, ca numai mama exista. Dar eu sunt o persoana reala, tot asa cum o firmitura de paine este totusi paine adevarata. Mama exista. La fel si eu.

Saptamana 3:
23 octombrie
Acum tocmai a inceput sa mi se deschida gurita. Ganditi-va, peste aproximativ un an de zile voi rade, iar mai tarziu voi vorbi. Stiu care va fi primul cuvant pe care-l voi spune: MAMA.

Saptamana 4:
25 octombrie
Azi a inceput sa-mi bata inima de una singura. De acum incolo, ea va bate incetisor pentru tot restul vietii, fara ca vreodata sa se opreasca pentru a se odihni. Iar dupa multi ani va obosi. Se va opri si dupa aceea, voi muri.

Saptamana 5:
2 noiembrie
Cresc cate putin in fiecare zi. Incep sa mi se formeze mainile si picioarele. Dar trebuie sa mai astept mult timp pana cand aceste picioruse ma vor inalta spre bratele mamei si pana cand aceste manute vor putea culege flori si il vor putea imbratisa pe tata.

Saptamana 6:
12 noiembrie
La maini incep sa mi se formeze degetelele. Asa mici sunt de-a dreptul caraghioase! Cu ele voi putea mangaia parul mamei.

Saptamana 7:
20 noiembrie
Abia astazi doctorul i-a spus mamei ca eu exist aici, sub inima ei. Oh, cat de fericita trebuie sa fii! Esti fericita, mami?

Saptamana 8:
25 noiembrie
Mami si tati probabil se gandesc ce nume sa imi puna. Dar ei nici macar nu stiu ca sunt fetita. Vreau sa ma cheme Teodora.

Saptamana 9:
10 decembrie
Imi creste parul. Este moale, stralucitor si matasos. Ma intreb cum este oare parul mamei?

Saptamana 10:
13 decembrie
Acum aproape vad. In jurul meu este intuneric. Cand mami ma va scoate in lume, in jur vor fi flori. Dar, mai mult decat orice, vreau s-o vad pe mami. Cum arati, mami?

Saptamana 11:
24 decembrie
Oare, mami aude ticaitul inimii mele? Unii copii vin pe lume putini bolnavi. Inima mea insa este puternica si sanatoasa. Bate intr-una: tic-tac, tic-tac. Mami, vei avea o fetita sanatoasa!

Saptamana 12:
28 decembrie
Astazi, mama mea m-a ucis.(…) >>

Acum urmeaza un documentar la care chiar vreau sa va uitati,e foarte frumos,mai ales povestea tinerei care a facut avort,ne povesteste cum s-a simtit…..ce situatii au fost si etc…sunt multe chestii in documentar ,excelente care sigur dupa ce dati play va vor face sa reflectati asupra multor lucruri chiar daca nu ati fost in aceasta situatie si sa fiti mai atenti la anumite lucruri  .

O fetita care tocmai urmeaza sa fie avortata si care se misca in pantec, bataile inimii ii cresc la 140 pe minut si din cand in cand isi suge degetul. Pe masura ce pompa de absorbtie a avortionistului patrunde in pantec, fetita se retrage violent in coltul opus incercand sa evite instrumentul. Gura ei este vizibil deschisa, intr-un strigat mut de disperare .Simte fiecare durere,parte cu parte. bataile inimii cresc la peste 200 pe minut pe masura ce simte agresiunea. Se zbate violent intr-o incercare fara reusita de a evita instrumentul. Pompa de absorbtie a avortionistului incepe sa ii sfasie membrele copilului, in urma lasand doar capul in uter care este prea mare pentru a fi scos intreg. Abortionistul incearca sa sfartece capul cu un forceintrare il scoate bucata cu bucata .

Operatiile estetice.Astazi la facultate la ora de pedagogie am citit niste articole despre “operatiile estetice”.Niste poze …n-am descriere si nu pot sa inteleg cat de frustrat,cat de lovit mintal trebuie sa fii sa te transformi in halul acesta.Ce parere am eu despre operatiile estetice? sunt utile doar in cazurile extreme (dupa accidente sau diverse traumatisme ) dar atat.

Iata ce se intampla cand frustrarile ajung sa detina teritoriul mintii unora si il stapanesc cu totul !Intrebarea mea este: de ce sa apelezi la operatii estetice pt a fi mai urata???

Gravidele -Astazi mergeam ingandurata la metrou si cand sa traversez ,vad o gravida cu burta jumatate joala;ma nush e ceva interesant sa mergi cu burta goala? 1.arati penibil 2.arati urat 3.in loc sa protejezi copilu mergi ca o adolescenta …si ma opresc aici!Si nu e ea singurul caz,am vazut nenumarate femei gravide .

Copiii “pictati” – unele mame isi dau cu ruj fetitele de 4,5ani ,le dau cu oja si unele chiar le lasa sa se machieze cand merg la diverse spectacole sau cand se joaca.Un copil e atat de frumos in puritatea lui ,ti-e drag sa te uiti la el dar cand vad vreo fetita cu ruj explodez de furie:)) .

Machiajul strident (exagerat). -Asta ma irita .Nu atasez poza deoarece nu vreau ca articolul sa fie chiar atat de neplacut vreau macar aspectul sa fie ok .!Frate deci nu pot sa inteleg? De ce nu vor sa fie frumoase? De ce sa vrei sa te uratesti in halu asta? Ma depaseste total chestia asta.arati ca o “papusa” din filmele de groaza ,sincer nu am in vocabular vreo descriere,nu imi trece prin cap ce pot spune despre asta dar e GROAZNIC.Cum poti sa pupi o fata cu 2tuburi de fond de ten,pudra si ce o mai avea pe acolo:))?

Revin cu alte comentarii

A fost odata un baietel cu o cheie de gat lasata la un pod de o fetita.Acesta a fost impresionat de cheia ce stralucrea in lumina lacului care se rasfira si fluctua lin pe sub pod.Anii au trecut,amintirile au curs odata cu timpul iar baiatul a crescut si el cu timpul Cheia se invechise,trecuse prin multe”peripetii”si de cele mai multe ori a realizat ca aceasta cheie nu se potriveste in toate usile.Intr-o dimineata a plecat pe pod sa vada cum s-au transformat lucrurile intre timp.Ajuns acolo i-au sclipit ochii in toate directiile,erau multe noutati,multe constructii noi asa ca a plecat spre prima casa care in exterior era colorata,nou renovata si cu adevarat frumoasa.A batut la usa,domnita l-a poftit inauntru,a fost incantat de acest lucru asa ca au stat amandoi la un ceai.A venit vremea plecarii,i-a parut rau dar la un moment dat s-a reintors,usa era incuiata si el tot incerca sa o descuie cu cheia lui dar un mergea pt ca nu se potriveau.Urmatoarele zile la fel a procedat pana cheia s-a rupt,o bucatica a ramas acolo si una la el.Peste alte luni s-a reintors si a incercat sa scoata farama de cheie ce a ramas acolo dar un s-a putut.

De cele mai multe ori avem tendinta de a incerca si tot incerca sa deschidem o usa cu o alta cheie stiind ca nu se va deschide dar noi tot incercam ,o sculptam sa fie pe masura,iar incercam,speram ca de data asta se va deschide cumva cu cheia asta pilita in toate felurile si iar incercam,fortam lucrurile pana se rupe cheia,ramane o parte acolo ,iar o parte cu tine,te reintorci in “trecut” sa iei inapoi cu tine partea care a ramas inauntru sa completezi bucatica de la tine,incercand s-o lipesti crezand ca se poate dupa care ramai dezamagit cu un gol in stomac neputand face nimic pentru a te salva din moment.Deci un forta lucrurile cand vezi ca nu merg in sensul lor!