Oare e greu sa intelegi pe cineva?
17 Oct 2010 9 comentarii
Intr-o seara, saptamana trecuta, eu si sotia mea eram in pat. Dupa ceva timp eu am inceput sa ma incalzesc, cand ea a zis:
- Nu pot acuma, nu sunt dispusa. As fi vrut numai sa ma tii in brate.
Am intrebat:
- Cum? Ce ai acum?
Iar ea a zis cuvinte de care fiecarui barbat de pe planeta ii este teama sa le auda:
- Tu, pur si simplu nu intelegi nevoile mele emotionale pe care le am ca femeie, ca sa pot sa-ti indeplinesc nevoile tale fizice ca barbat!
La privirea mea nelamurita, ea a raspuns:
- Chiar nu poti sa ma iubesti asa cum sunt si nu numai din cauza celor ce fac cu tine in pat?
Intelegand ca in seara aceea nu va fi nimic, m-am intors si am adormit.
In ziua urmatoare l-am sunat pe seful meu si mi-am luat o zi libera, ca sa petrec timpul cu ea. Am luat masa afara, iar apoi am dus-o intr-un centru comercial mare la sectiunea cu haine de dama. Am insotit-o pana ce ea a probat cateva costume scumpe. Nu a putut sa se hotarasca ce sa aleaga, astfel ca am zis sa le luam pe toate. A vrut si pantofi, care sa se asorteze cu costumele, astfel ca i-am zis sa aleaga cate o pereche pentru fiecare costum. Am ajuns si la sectiunea cu bijuterii, unde i-am luat cercei cu briliante. Ce sa va zic. Era tare entuziasmata. Precis s-a gandit ca sunt la un pas de faliment. Am crezut ca ma pune la proba cand a cerut sa-i iau si o fustita de tenis desi nu a jucat tenis niciodata.
- Da, sigur iubita.
Aproape ca era in extaz. Zambindu-mi, in sfarsit a zis:
- Cred ca asta ar fi totul. Putem merge sa platim la casa.
Eu, abia m-am abtinut cand i-am zis:
- Nu pot acuma, nu sunt dispus.
Fata i-a devenit palida, falca i-a “cazut” si a zis:
- Cum?
- Am vrut numai sa tii aceste lucruri in brate ceva timp. Tu pur si simplu nu intelegi problemele mele financiare pe care le am ca barbat, ca sa fiu in stare sa indeplinesc nevoile tale pe care le ai ca femeie?
Si tocmai atunci cand privirea ei s-a oprit asupra mea ca si cum ar fi vrut sa ma omoare, am adaugat:
- Chiar nu poti sa ma iubesti asa cum sunt?
Invata sa iei totul ca atare si sa-i intelegi natura
09 Sep 2010 Scrie un comentariu
O femeie bătrână din China avea două vase mari, pe care le atârna de cele două capete ale unui băţ şi le căra pe după gât. Un vas era crăpat, pe când celălalt era perfect şi tot timpul aducea întreaga cantitate de apa. La sfârşitul lungului drum ce ducea de la izvor pană acasă, vasul crăpat ajungea doar pe jumătate.Ce pleaca se si intoarce
09 Sep 2010 Scrie un comentariu
A doua zi, o trasura luxoasa s-a oprit la usa fermierului. Un nobil elegant a coborat din ea si s-a prezentat ca tatal baiatului pe care fermierul il salvase.
“Vreau sa te platesc”, a spus nobilul. “Ai salvat viata fiului meu”.
“Nu, nu pot sa accept bani pentru ceea ce am facut,” i-a raspuns fermierul refuzand oferta.
In acelasi moment, fiul fermierului a aparut in usa casei.
“Acesta este fiul tau ?” l-a intrebat nobilul.
“Da”, a raspuns mandru fermierul.
“Hai sa facem o afacere. Lasa-ma sa-i ofer aceeasi educatie pe care o va primi si fiul meu. Daca si el este ca tatal lui, cu siguranta va deveni un om cu care sa te mandresti.”
Si asta a facut.
Fiul fermierului Fleming a urmat cele mai bune scoli ale vremii, a absolvit Scoala de Medicina St. Mary’s Hospital Medical School din Londra si a ajuns cunoscut in lume ca Sir Alexander Fleming, inventatorul penicilinei.
Ani mai tarziu, fiul nobilului care fusese salvat din mlastina s-a imbolnavit de pneumonie. Ce i-a salvat viata de data aceasta? Penicilina.
Numele nobilului? Lord Randolph Churchill.
Numele fiului sau? Sir Winston Churchill.
Morala: Munceste ca si cum nu ai avea nevoie de bani. Iubeste ca si cum nu ai suferit niciodata. Danseaza ca si cum nu te-ar vedea nimeni. Canta ca si cum nu te-ar asculta nimeni. Traieste ca si cum Raiul ar fi pe Pamant.
Instaleaza acum programul” Dragoste”
09 Sep 2010 Scrie un comentariu
Clientul: Am o problemă în sistem. Se blochează şi trebuie mereu să resetez.
Oare stim sa apreciem?
09 Sep 2010 2 comentarii
Omul stătea rău cu banii şi deveni şi mai supărat când a văzut că fetiţa a folosit hârtia respectivă ca să decoreze o cutie şi să o pună sub bradul de Crăciun.
Cu toate acestea, fetiţa a adus tatălui ei cadoul în dimineaţa următoare spunând:
“Acesta este pentru tine, tăticule”.
Tatăl a fost ruşinat de reacţia lui furioasă de cu o zi în urmă, dar supărarea lui se arătă din nou când a văzut că, de fapt, cutia era goală.
El i-a spus pe un ton răspicat:
“Nu ştiai, domnişoară, că atunci când dai un cadou cuiva, trebuie să pui ceva în el?”
Fetiţa s-a uitat în sus spre tatăl său, cu lacrimi în ochi şi a zis:
“Tăticule, cutia nu este goală. Am suflat în ea atâtea săruturi până când s-a umplut.”
Tatăl a rămas perplex. S-a pus în genunchi şi şi-a îmbrăţişat fetiţa şi a rugat-o să-l ierte pentru supărarea lui fără rost.
La scurt timp după aceasta, printr-o împrejurare neelucidată micuţa fetiţă a dispărut şi nu a mai fost găsită niciodată.
Se spune că tatăl ei a ţinut acea cutie aurie alături de patul său tot restul vieţii sale. Şi de câte ori a fost descurajat sau a avut de trecut peste situaţii dificile, deschidea cutia şi lua un sărut imaginar şi işi amintea de dragostea care a pus-o fetiţa acolo.
Nu putem avea altceva mai preţios decât asta. Dar oare ştim să apreciem ceea ce primim?
Oare e bine sa avem incredere oarba in toate sfaturile ‘prietenoase’?
09 Sep 2010 Scrie un comentariu
A fost odata ca niciodata un biet lustragiu care isi castiga existenta, da, ati ghicit, lustruind pantofii domnilor care intrau si ieseau dintr-o cladire impozanta din centru.
Niciodata nu stiuse exact ce cladire este aceea in fata careia lucra de ani de zile, poate era o banca, poate era o bursa, poate vreun minister important, insa domnii bine imbracati care intrau acolo opreau adeseori la el pentru a-si lustrui pantofii.
Lustragiul nostru era priceput in ceea ce facea, folosea numai crema de pantofi de cea mai buna calitate si era vesel si optimist.
Intr-un cuvant era multumit cu munca lui, iar clientii lui la fel asteptandu-si rabdatori randul la lustruit.
Intr-o zi insa s-a oprit la el un client nou, mai deosebit de ceilalti care l-a intrebat prietenos: “Ce faci aici? Ce-i cu tine asa de vesel? Nu ti-a spus nimeni de criza financiara?“
Ce-i drept nu-i spusese nimeni, nici unul dintre domnii aceia bine imbracati care intrau in banca sau ce-o fi fost acolo, probabil toti la curent cu criza.
“Poate nu le pasa de tine sau poate n-au avut suflet sa iti spuna, insa criza financiara e pe drum si ne va afecta absolut pe toti, nu va scapa nimeni, nici macar tu un biet lustragiu. Asa ca daca ai un dram de minte iti iei masuri din timp, ca sa nu fi luat pe nepregatite. Aceasta e meseria mea, sunt expert, stiu ce vorbesc.”
Dupa plecarea domnului binevoitor lustragiul nostru ramase pe ganduri. Poate ca intradevar nici unul dintre clientii lui nu il considerase demn sa il puna la curent cu criza financiara. Noroc cu domnul cel prietenos care ii voia binele.
Asa ca lustragiul a inceput sa ia masuri incat sa nu fie luat pe nepregatite de criza financiara. Pentru inceput folosea mai putina crema de pantofi si mai de proasta calitate.
Apoi a inceput sa aloce mai putin timp fiecarui client, dupa cum se spune time is money. A inceput sa socializeze mai putin cu acestia, criza e criza, nu mai e timp de smalltalk.
Preocupat de criza financiara devenise ingandurat, tacut si isi facea treaba de mantuiala.
Asa ca incetul cu incetul clientii fideli carora le placeau veselia si calitatea muncii lustragiului au inceput sa se rareasca.
Iar lustragiul nostru cu fiecare client pierdut era multumit intr-un fel ciudat ca domnul cel binevoitor a avut dreptate.
“Ce m-as fi facut daca expertul nu m-ar fi prevenit la timp? Acum as fi fost probabil luat pe nepregatite de criza financiara.“
Morala: Nu toate sfaturile primite ne sunt potrivite, asa ca ar fi indicat sa tinem cont si de propriul discernamant atunci cand luam o decizie!
Tu ce alegi?Bunastare?succes sau iubire?
09 Sep 2010 Scrie un comentariu
O femeie iese din casã si vede 3 mosnegi cu barbã albã stând în fata casei. Nu-i cunostea dar, vazându-i supãrati, îi invita în casã sã manânce ceva.Secretul Fericirii
09 Sep 2010 Scrie un comentariu
Acum mulţi ani, a trăit în India un înţelept care se spune că păzea într-un cufăr încântător un mare secret care l-a făcut să fie învingător în toate aspectele vieţii sale şi care, pentru aceasta, se considera cel mai fericit om din lume. Mulţi regi invidioşi i-au oferit putere şi bani şi au încercat să-l jefuiască pentru a-i lua cufărul, dar totul a fost în zadar. Şi cu cât încercau mai mult, cu atât erau mai nefericiţi, pentru că invidia nu le dădea pace. Aşa au trecut anii şi înţeleptul era în fiecare zi mai fericit.
Într-o zi a venit la el un copil şi i-a spus:
“Domnule, la fel ca şi tine, vreau şi eu să fiu foarte fericit. De ce nu mă înveţi şi pe mine ce trebuie să fac pentru a reuşi?”
Înţeleptul, văzând simplitatea şi puritatea copilului, i-a zis:
“Pe tine te voi învăţa secretul pentru a fi fericit. Vino cu mine şi f ii foarte atent.”
În realitate sunt două cufere în care păstrez secretul pentru a fi fericit şi acestea sunt: mintea mea şi inima mea şi marele secret nu este altceva decât o serie de paşi pe care trebuie să-i faci de-a lungul vieţii.
Primul pas este să ştii că Dumnezeu există în toate lucrurile din viaţă şi, pentru aceasta, trebuie să-l iubeşti şi să-i fii recunoscător pentru toate lucrurile pe care le ai şi pentru toate lucrurile care ţi se întâmplă.
Al doilea pas este să te iubeşti pe tine însuţi şi în fiecare zi, când te trezeşti şi înainte să adormi, trebuie să spui: „Sunt important, am valoare, sunt în stare, sunt inteligent, sunt iubitor, aştept mult de la mine, nu există obstacol pe care să nu-l pot învinge.”
Acest pas se cheamă autostimă ridicată.
Al treilea pas este să pui în practică tot ceea ce spui că eşti şi, dacă tu gândeşti că eşti inteligent, acţionează inteligent; dacă tu gândeşti că eşti în stare, fă ceea ce îţi propui; dacă tu gândeşti că eşti iubitor, exprimă-ţi iubirea; dacă gândeşti că nu există obstacol pe care să nu-l poţi învinge, atunci propune-ţi scopuri în viaţă şi luptă pentru ele până când le vei obţine.
Acest pas se cheamă motivare.
Al patrulea pas este să nu invidiezi pe nimeni pentru ceea ce are sau pentru ceea ce este; ei vor obţine partea lor, tu o vei dobândi pe a ta.
Al cincilea pas este să nu păstrezi în inima ta ranchiună împotriva nimănui; acest sentiment nu te va lăsa să fii fericit; trebuie să-l laşi pe Dumnezeu să facă dreptate şi tu… iartă şi uită!
Ştiu că e greu, dar nu imposibil.
Al şaselea pas este să nu iei lucrurile care nu-ţi aparţin, aminteşte-ţi că, potrivit legilor nescrise ale naturii, mâine vei pierde ceva de mai mare valoare.
Al şaptelea pas este că nu trebuie să faci pe nimeni să sufere; toate fiinţele pământului au dreptul să fie respectate şi iubite.
Şi ultimul pas : trezeşte-te întotdeauna cu un surâs pe buze şi observă împrejurul tău, căutând să descoperi în fiecare lucru partea lui bună şi frumoasă; ajută-i pe cei care au nevoie, fără să te gândeşti că nu vei primi nimic în schimb; când priveşti pe cineva, descoperă-i calităţile sale.
Morala: secretul fericirii se află în fiecare. Caută-l în interiorul tău şi-l vei descoperi.
Uitam mereu esentialul …
09 Sep 2010 Scrie un comentariu
M-am uitat la tine cand te-ai trezit de dimineata. Asteptam sa-mi spui doua trei cuvinte, multumindu-mi pentru cele ce ti s-au intamplat, cerandu-mi parerea pentru cele ce urma sa le faci astazi. Am observat ca erai mult prea preocupat ca sa-ti cauti haine potrivite pentru a merge la seviciu. Speram sa gasesti cateva clipe ca sa-mi spui: Buna dimineata! Dar erai mult prea ocupat. Pentru a vedea ca-ti sunt alaturi, am surprins pentru tine cerul cu culori si cant de pasarele. Pacat ca nu ai observat nici atunci prezenta mea. Te-am privit plecand grabit spre serviciu si iar am asteptat. Presupun ca fiind atat de ocupat, nu ai avut timp nici atunci sa-mi spui doua vorbe. Cand te intorceai de la munca, ti-am vazut oboseala si stresul si ti-am trimis o ploaie marunta care sa-ti alunge stresul acumulat. Am crezut ca facandu-ti aceasta placere iti vei aduce aminte de mine. In schimb, suparat , m-ai injurat. Doream atat de mult sa-mi vorbesti. Oricum ziua era, inca, lunga! Ai pornit televizorul si in timp ce urmareai programul preferat, eu am asteptat. Ai cinat apoi cu ai tai si tot nu ti-ai adus aminte de mine. Vazandu-te atat de obosit, am inteles tacerea ta si am stins splendoarea cerului ca sa te poti odihni, dar nu te-am lasat in bezna. Am lasat veghetori pentru tine o multime de stele. Era asa de frumos, pacat ca n-ai observat. Dar nu conteaza! Poate chiar nu ti-ai dat seama ca eu sunt aici pentru tine. Am mai multa rabdare decat poti sa-ti imaginezi tu vreodata. Vreau sa ti-o arat, pentru ca si tu, la randul tau, sa o arati celor din jurul tau. Te iubesc atat de mult incat te voi rabda. Acum esti pe punctul de a te trezi din nou. Nu-mi ramane decat sa te iubesc si sa sper ca macar azi imi vei acorda putin timp din timpul tau. Iti urez o zi buna! Al tau Tata, Dumnezeu.Raul exista?
09 Sep 2010 Scrie un comentariu
Intr-o zi un profesor universit
ar s-a decis sa-si infrunte studentii. Asa ca i-a intrebat daca Dumnezeu a creat tot ce exista.
Un student curajos a raspuns ca da.
“Chiar tot”, a intrebat profesorul?
“Da, tot”, a raspuns studentul.
“Atunci Dumnezeu a creat si raul. Pentru ca raul exista”, a replicat profesorul.
La acest argument studentul nu a mai stiut ce sa zica si a ramas tacut.
Profesorul era satisfacut de ocazia de a demonstra inca o data ca, credinta este doar un mit.
Deodata un alt student a ridicat mana si a spus:
“Pot sa va adresez o intrebare, domnule profesor?”
“Bineinteles”, a venit imediat raspunsul
“Frigul exista?”
“Bineinteles!” A raspuns profesorul. “Nu ti-a fost niciodata frig?”
“De fapt, domule profesor ma simt nevoit sa va contrazic: frigul nu exista. Stiinta fizicii ne spune ca frigul este absenta caldurii. Un obiect poate fi studiat doar daca acesta emite caldura deoarece doar caldura obiectului transmite energie care apoi poate fi masurata. Fara caldura, obiectul este inert, incapabil sa transmita semnale. Frigul nu exista. Oamenii au creat termenul de frig pentru a exprima lipsa caldurii”.
Studentul continua cu o alta intrebare:
“Dar intunericul?”
”Exista”, vine raspunsul profesorului.
“Din nou gresit, domnule profesor. Intunericul este lipsa luminii. Putem studia lumina si stralucirea, dar nu si intunericul. Prisma lui Nichols ne arata variatia diferitelor culori si modalitatea in care acestea pot reflecta lumina in functie de lungimea de unda. Intunericul este termenul creat de noi pentru a explica lipsa luminii”
In final studentul intreba:
“Si raul, domnule profesor, raul exista?”
“Da!”
“Dumnezeu nu a creat raul. Raul este absenta lui Dumnezeu in inimile oamenilor, este absenta dragostei, omenei si credintei. Dragostea si credinta sunt ca lumina si caldura. Ele exista. Absenta lor da nastere raului”
Acum era randul profesorului sa taca.
Numele studentului era: ALBERT EINSTEIN.
Morala: Nu te grabi cu concluziile, mai ales daca nu esti in stare sa ti le sustii argumentat. Graba de a oferi un raspuns nu inseamna ca automat ai avea si dreptate.
Comentarii recente