Roxana Geac "Lupta pentru ceea ce vrei!!"

Relatia mama-adolescent

12 Iun 2011 3 comentarii

by rocsvana in Diverse

Daca intrebi un adolescent “cum ai vrea sa fie relatia ta cu mama?” raspunsul cel mai frecvent ar fi «sa fie ca prietena mea « .

Relatia mama-copil este unica si foarte speciala,e o legatura bine imprimata si nicio alta relatie nu se poate asemana cu ea.

Sa fi mama, nu te invata nimeni,din momentul stiut al copilului in pantece se naste instincul matern care creste treptat pana la nastere(cred eu..ca dupa nastere e deja foarte bine dezvoltat si imprimat ,probabil se accentueaza din ce in ce mai mult ).

Nu sunt de acord ca un parinte sa ia rolul unei prietene pentru a mentine o buna relationare cu copilul , oricum un duce la esec in educatia copilului dar totusi exista unele cazuri cand se confunda ,am cunoscut un caz .

Eu cred ca cei doi trebuie sa-si constientizeze rolul pe care-l poarta si sa nu depaseasca limitele ,de asemenea, sa inteleagă pozitia in care se afla si care sunt conditiile ce trebuie indeplinite.Daca aceste roluri un se imprima de la bun inceput este riscul unei mari pierderi pe multe planuri,fie de relationare cu mama,fie de educatie.

Daca aceasta etapa de relationare va fi depasita cu succes pana in adolescenta ,riscul de a discuta cu adolescentul in aceasta etapa,de a-i educa comportamentul care o ia putin la vale in cele mai multe cazuri este mai scazut.

Cred ca asta este etapa cea mai dificila in mentinerea relatiei mama-copil,apar foarte multe influente care sunt contra educatiei.

Daca pana in momentul acesta parintele a stiut sa impuna reguli ,motivatii,daca a stiut sa analizeze temeperamentul copilului,a stiut sa se apropie in asa fel incat sa nu depaseasca limita de a trece in extrema mai departe , mama trebuie sa fie suportul constant al adolescentului si care va veghea mentinerea ,modelarea comportamentului copilului sau. Si aici un este vorba de control cotinuu,sufocant,stresant..ci acordarea increderii,acceptarea “noului copil in transformare”…informarea si intelegerea etapei,imprimarea acelui grad de libertate controlata si discutiile libere sub diferite forme de evaluare.Evident aceste lucruri un vor face ca totul sa fie roz…vor mai fi si usoare oscilari,sau sa le numesc “scapari” fiindca este o etapa de cunoastere deplina,de incercare a lucrurilor interzise insa aici mama trebuie sa analizeze constant si sa vada aceste scapari,sa le modeleze,sa –l ajute pe adolescent sa le inteleaga.Uneori cred ca este necesar sa-l mai lasi sa calce si stramb si sa-i arati ca aveai dreptate pt incredere,la un moment dat va realiza ca ai dreptate,depinde si de temeperament dar oricum e imposibil sa un calce…pt ca un poti avea “control deplin” il poti doar educa in asa fel incat sa un se realizeze anumite lucruri,sa le constientizeze consecintele.

Adolescentul asteapta de la parintii sai sa fie mai putin posesivi si sa-l trateze cu respect, ca pe un tanar responsabil.

O buna comunicare nu inseamna ca adolescentul sa asculte parintele fara a scoate un cuvant, sau sa se conformeze de fiecare dată doar tinand cont de ierarhia rolurilor, ci a experimenta exprimarea libera pentru a se face inteles,a se descarca atunci cand este trist, a învata din greseli, a impartasi emotii..Cred ca este foarte important sa fi un model pentru copilul tau insa cred si ca trebuie sa recunosti ca si tu greseai ,sa-i povestesti anumite experiente evident care sa un dezavantajeze relatia sau imaginea de mama .De regula adolescentul un va impartasii sentimentele acolo unde stie ca un s-au petrecut si care pe el l-ar pune intr-o alta “valoare”mai joasa,care in perceptia lui crede ca un va fi inteleasca de mama.Recunoasterea anumitor greseli care trebuie sa fie in context cu varsta adolescentului ii va oferi cu siguranta increderea de a povestii si altadata anumite lucruri.Cand adolescentul ajunge sa povesteasca mamei anumite lucruri ,nu trebuie sa fie incurajat daca nu este bine insa nici certat altfel risti sa nu-ti mai povesteasca,ci iei o atitudine care sa-i permita lui sa inteleaga ca un esti de acord,pentru ca adolescentul cand povesteste ceva cauta aprobare de la mama iar daca cumva un ii aproba ramane un pic pe ganduri,si daca un e convins mai incearca si altadata sa vorbeasca despre asta ,evident un de fiecare data se intampla asa,difera in fuctie de varsta,de sex,de temperament.Fa-ti timp intotdeauna sa vorbesti despre subiectul dorit de copil ,oricat de greu ti-ar fi,un ocoli subiectul ,discutati si ofera-i o tratare cu respect,lasa-l sa creada ca e un tanar responsabil,astfel va fi mai usoara conversatia.

Cunoaste-i prietenii,lasa-l sa –i aduca acasa,acesta fiind un mod foarte bun de a analiza mediul .Niciodata nu-i jignii prietenii si nu aduce reprosuri sau amanunte negative dar nici sa-l incurajezi, altfel il vei indeparta .In cazul in care este un mediu negativ aplica alte metode de a-l indeparta;metodele se adapteaza pt fiecare tip de temeperament.